Antrenorul Gheorghe Bozga a decedat într-un spital din București

Antrenorul Gheorghe Bozga a decedat într-un spital din București
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul emerit de tenis de masă Gheorghe Bozga, a decedat,
joi, într-un spital din București unde a suferit o intervenție
chirgicală, el urmând să fie înmormântat duminică, la Bistrița,
oraș al cărui cetățean de onoare este.

Gheorghe Bozga (58 de ani) i-a antrenat și lansat în lumea
sportului pe Călin Creangă, Mihaela Steff, Adrian Crișan,
Bernadette Szocs și pe mulți alții, fiind, în ultima perioadă,
coordonatorul Centrului olimpic de tenis de masă de la Bistrița în
care se antrenau inclusiv copii și juniori.

Directorul CSM Bistrița, Dorina Lowenberg, a declarat, joi,
corespondentului MEDIAFAX, că Gheorghe Bozga a avut
probleme de sănătate încă din anii 70 când a suferit un accident,
el mai fiind dependent și de hemodializă.

„În urmă cu două săptămâni, s-a internat la București. Se simțea
foarte rău, avea nevoie de o intervenție chirurgicală, iar azi
dimineață (n.r. – joi) a murit. Am pierdut un om foarte valoros, un
tehnician desăvârșit”, a declarat Dorina Lowenberg.

Ea a precizat că trupul neînsuflețit al antrenorului va fi adus
la Bistrița și depus în Sala olimpică de tenis de masă unde toată
lumea îi va putea aduce un ultim omagiu. „Toți cei care l-au iubit
și apreciat vor putea veni la sală să-i aducă un ultim omagiu.
Soția domnului Bozga i-a fost alături în tot acest timp și are
nevoie să fie încurajată. Noi, ne vom ocupa ca și club de tot ce
ține de înmormântare. Aceasta va avea loc duminică”, a spus
Lowenberg.

Dumnezeu să-l odihnească

Sursa foto: Sportul Bistrițean

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×